• Bine ai venit!

Începuturile costumului popular românesc

Începuturile costumului popular românesc, le regăsim în vestimentația dacilor, tracilor și geților. Portul dacilor având elemente asemănătoare cu cele ale portului tradițional românesc (cămașa, ițarii, opincile și sarica).

Aceste mărturii se regăsesc reprezentate atât pe Columna lui Traian de la Roma, cât și într-un document descoperit în zona Adamclisi. Vestimentașia tradițională era purtată atât în zilele de sărbătoare sau la evenimente importante din viață (biserică, vizite, nuntă, botez etc.), cât și în cele de lucru (munca câmpului, activități gospodărești, etc.).

Există și dovezi arheologice care atestă folosirea podoabelor care întregesc costumul popular și realizarea acelorași cusături. De-a lungul timpului, datorită influențelor altor popoare, etnii, a legăturilor comerciale și a evoluției societății românești, costumul popular tradițional a suferit modificări.

Costumele populare românești erau cusute în casă, pe pânză, de către bătrânele din sat cu multă răbdare și talent. Evoluția societății a dus la apariția materialelor mai fine și mai ușor de procurat. Odată cu trecerea timpului, materialele încep să fie realizate industrial, datorită revoluției industriale și a evoluției economice.

Costumele încep să se diferențieze între ele, în funcție de zonă, vârstă, sex, anotimp, eveniment, de grosimea firului și de întrebuințare. Principalele materiale din care erau realizate veșmintele tradiționale sunt: in, borangic, bumbac, lână, cânepă.

Culorile de pe costumul popular românesc au fost obținute la început prin vopsitul vegetal, realizat în gospodăriile țărănești. Culorile astfel obținute erau armonioase, calde, plăcute și nu foarte puternice. Trecerea la vopsitul industrial a intensificat culorile, devenind mai contrastante.

Indiferent de întrebuințarea costumului popular tradițional românesc și de materialul folosit la confecționarea lor, în ele predomină culoarea albă. Cunoașterea și purtarea portului popular românesc, reprezintă păstrarea tradițiilor, respectarea strămoșilor noștri, a culturii și istoriei noastre.