Categorii

Ornamentatia ceramicii de Horezu

Despre ceramica de Horezu,

Motivele simbolice intalnite la Horezu sunt cele inspirate din lumea animala si in primul rand trebuie amintit cocosul, emblema ceramicii de Horezu. Olarii batrani de altadata aveau o vorba: Ca sa fii olar bun, trebuie sa fii ager ca si cocosul, iscusit ca sarpele, rabdator ca pestele.

Cocosul a fost dintotdeauna un orologiu natural. La romani timpul era impartit dupa prima, a doua si a treia cantare a cocosului. Cantecul cocosului simboliza trecerea momentului critic si anunta victoria soarelui si a luminii asupra noptii si intunericului. in legendele si basmele diferitelor popoare, strigoii, demonii, elementele malefice nocturne se tem sa nu fie surprinse de cantecul cocosului care le poate fi fatal.

Din categoria motivelor simbolice zoomorfe, mai face parte si porumbelul care alaturi de reprezentari ale pestelui, este unul dintre cele mai vechi reprezentari ale crestinismului. Tot in cadrul motivelor simbolice intra si motivele vegetale, mesterii preferand bobocii de trandafir, bradutul (simbolizand nemurirea), trifoiul (norocul), ciorchinii, frunzele, vrejii, precum si arborele vietii.